Răspuns :
Răspuns:
„Lacul codrilor albastru / Nuferi galbeni îl încarcă;” este o imagine vizuală.
Această imagine artistică prezintă cadrul natural în care are loc întâlnirea dintre cei doi îndrăgostiți, ce sugerează armonie, limpezime, claritate, seninătate, lacul fiind asemenea unei oglinzi în care urmează să se reflecte atât lumea exterioară, cât și cea interioara.
Cu alte cuvinte, această structură descrie decorul în care eul liric va exprima dorința arzătoare de a simți în profunzime sentimentul de iubire absoluta. Imaginea vizuală, construită prin epitete cromatice, a lacului "albastru", încărcat de "nuferi galbeni", este la inceput statică, apoi crește în dinamism, în mișcare, umanizându-se, deoarece tresare emoțional "în cercuri albe". Tabloul naturii anticipează, astfel, emoția poetului în așteptarea nerăbdătoare a iubitei.
Explicație:
Imaginea artistică este procedeul imaginației artistului prin care ilustrează viața într-un limbaj estetic abstract, creând lumea din nou cu mijloace specifice fiecărei arte: culoarea, sunetul, cuvântul.
Prin imagine artistică, autorul provoacă stări sufletești, emoție aristică și profunzime ideatică, trasmițând un mesaj artistic celor cărora li se adreseaă.
exemplu:
- imagini auditive: „În păduri trăsnesc stejarii”
- imagini vizuale: „Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare/ Pare-un lan de diamanturi ce scârție sub picioare”
- imagini olfactive: „Arzând în umbră, piersici de jar și-albaștri struguri/ Și pere de-aur cu flăcări de parfum”
- imaginii motorii: „La mijloc de codru des/Toate păsările ies,/Din huceag de aluniș/La voiosul luminiș”
- imagini cromatice: „Văd pepeni verzi...”
Vă mulțumim că ați vizitat site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Dacă aveți întrebări sau nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!