Leonid Dimov - Poemul odăilor

Ca seria spre fund să fie calmă
Sînt scoase uşile din loc în loc.
Adună-ţi umerii cei reci sub palmă
Rămâi alături, să privim din toc.

E verdele grădinii primăvara
Înviorat cuminte, din brocart,
Şi scoica venusină cu ghitara
închisă-n ea de-un Odiseu de cart,

E purpura adâncă-n draperie
Cu fluturi de email în cute-ascunşi
Şi mantii de prelaţi plecaţi să fie
În reci bazilici de pontife unşi,

E galbenul spătarelor de jeţuri
Cu bumbi albaştri în reţea dispuşi,
Din glastre cafenii când suie ceţuri
Şi scârţâie-n peizaje cărăbuşi,

E capa de mătase violetă
Nepăsător răsfrântă pe sofa,
Când aşteptarea înlemni, secretă,
Capacul de păstori, de besactea,

Este sideful spart peste platouri
Adus de caravele din ocean,
E-un alb veşmânt înăbuşind ecouri
DIn catedrale, la sfârşit de an,

E marele chivot portocaliu
Cu sfinţi de sânge presăraţi în stea
Şi poartă-n miez. Mâneru-i negru-l ţin
Din răsputeri: îl trage careva,

E ultima în care apoi, zac
Culorile din fiece odaie.
O scenă de irozi cu vârcolac,
Împreunarea lor, în mijloc, taie.

(Leonid Dimov - 7 poeme, Editura pentru literatură, 1968)




CERINȚA:
1.Comentați în acest context metafora "ușilor deschise".


2.Ce semnificații acordați concentrării în ultima încăpere "a culorilor din fiece odaie"?

3.Explicați sensul pe care îl acordă poetul metaforei "scenă de irozi cu vârcolac"





DAU COROANA!IMI TREBUIE URGENTTT.VA ROG SĂ MĂ AJUTAȚI ​