Doar puncte ...
Poetul apăru, pășind ușor peste umbra teilor bătrâni ...
- Și cum mai sunt câmpiile ..., pădurea ..., marea ...?
Am privit dezorientat, apoi am răspuns:
- Câmpiile sunt pârjolite de soare și de indiferența
oamenilor; pădurea este asasinată metodic și fără răgaz;
marea... a rămas mare, dar e murdară, murdară pe luciul
cel vast, murdară în adâncul ei, încă plin de mistere.
Poetul s-a îndepărtat, ușor, spre lumea lui, spre tăriile neumblate
de foșnetul aripilor.
Lumea noastră rămâne aici, ne-încăpătoare pentru visul
etern ce-acoperă umbra sa ..., iluzorie.
Departe, numai acolo, lacrimile devin puncte, fără nici o
dimensiune.
