Răspuns:
O întâmplare în Munții Apuseni
Era miezul verii. Soarele apunea după piscul cel mare din zare.
Ana, Radu şi Cornel mergeau veseli pe cărarea şerpuită. Vizitaseră peştera Padiş şi acum se-ntorceau spre cabană cântând şi culegând floricele albastre, roz şi roşii.
Aplecându-se la o tufă de albăstrele, Ana a auzit un fâşâit ciudat. Ceva se mişca dincolo de stejarul cel găunos.
Deodată, din spatele stejarului a apărut un urs. Rotofei şi maroniu, ursul şi-a ridicat amenințător labele din față.
Copiii s-au speriat. Au amuțit. Fiecare îşi strângea până la strivire florile din brațe. Nu ştiau ce să facă. Ochii ursului luceau furioşi. Precis îşi avea bârlogul prin apropiere şi nu-i plăcea ca cineva să-i deranjeze liniştea calmă a serii de august.
Primul care şi-a revenit oarecum a fost Radu. I-a venit o idee: sprijinit de un brăduț, a început să cânte un cântecel de leagăn. Ursul şi-a aranjat cu calm cele patru labe, a mai privit o dată spre copii... şi... a plecat agale spre tufele din stânga râului.
Cei trei copii l-au urmărit cu privirile până ce nu l-au mai văzut. Atunci au prins curaj şi au pornit spre cabană. Au grăbit pasul şi au ajuns înainte de a se întuneca.
Nu vor uita niciodată această întâmplare dintr-o vacanță de vară.
..
