Ștefan al III-lea cel Mare (1457-1504). În îndelungata şi glorioasa sa domnie, Ştefan III cel Mare s-a manifestat ca promotor al politicii de consolidare a statului medieval centralizat, stimulator şi proteguitor al schimbului economic cu ţările vecine, iscusit comandant de oşti în lupta împotriva agresorilor străini, ctitor fără pereche al vechii culturi moldoveneşti.