Tema acestor poezii este conditia poetului in ipostaza damnatului. In poezia lui Bacovia, autorul considera ca totul este “plumbuit”, deci gri, opac, lipsit de speranța, peisajul conturat avand numeroase cuvinte apartinand sferei thanatosului: sicrie, coroane. Cuvantul “sicrie” este la plural deoarece sugereaza generalizarea, simtul spleenului existential atat in interior cat si in lumea exterioara. Coroanele sugereaza un spatiu inchis, fara cale de scapare. Acelasi mesaj se regaseste si in poezia lui Arghezi, aici poetul fiind damnat caci puterile “nu ii mai sunt ajutate”, e parasit de divinitate, astfel ca scrie cu “unghia de la mana stanga”, se jertfește pentru artă, “stangul” fiind conotat in negativ. In arta poetica apartinand lui Blaga, acesta sufera din cauza neputintei învingerii limitelor contingentului, simțindu-se ancorat intr-o lume materiala, care nu ii poate raspunde emotiilor.
