Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să caracterizezi un personaj din textul dat. M. Sadoveanu, Tovarășul meu Voişel e vrednic vânător, ca mulți alții (fragment)

Urgent,dau coroana!



Cum eu nu sunt prea vorbăreț de felul meu, pe drum mai mult ascultam, iar domnul Voişel vorbea.

Îl ascultam cu plăcere cum îmi spunea o mulțime de lucruri interesante, cu căldură, cu pornire şi cu

patimă. În două rânduri am încercat să atrag luarea-aminte a tovarășului meu înspre luncile arse de

brumă, peste care pluteau funigei în liniştea zilei. Erau atâtea nuanţe de galben şi de roș şi zarea era

aşa de largă şi transparentă înspre munți şi-nspre Prut, soarele risipea atâta melancolie de aur, încât mă

simțeam împovărat de ideea că toate sunt unice şi că peste o clipă toate vor cădea în veşnicie. Nici noi

nu vom mai fi aceiași şi vom fi făcut un pas mai mult spre întuneric. Domnul Voişel însă, plin de plăcere

şi de siguranţă şi foarte mulțămit de cizmele-i noi, părea în relații deosebit de bune cu nemurirea.

— Cucoane, îmi zicea el, dumneata nu mă cunoști ce fel de vânător sunt eu. Mai întâi de toate

mie îmi place să fiu foarte bine echipat. Asemenea cizme ca ale mele cred că foarte puțini vânători au;

și le-am luat de ocazie, pot să spun că le-am luat cu nimica. Ele au fost tocmite de altul, îmi erau însă

destinate mie. Acuma vreau să te-ntreb ce puşcă ai dumneata.

— Am, domnule Voişel, o armă de care sunt destul de mulțămit.

— Hm! îmi răspunse tovarășul meu, cercetându-mi o clipă arma; se poate să fie bună, dar e o

marcă în care eu n-am încredere. Puşca asta pe care o vezi la mine a fost făcută anume pentru cuconu’

Cocriţ Nastasache, pe când se afla în petrecere la Viena. Anume pentru el au făcut-o nemții, ș-a plătit-o

el nu știu câți galbeni, cum era pe vremea ceea. Eu o am de la dânsul. Mi-a dăruit-o când m-am însurat.

M-a cununat el. Puşca asta, zice, vreau să intre în mâna unui adevărat vânător. Apoi a intrat, cucoane.

Nu că mă laud: dovezile-s de faţă. Vânători ca mine ai să găsești dumneata puțini. Numai Machedon ar

putea să spuie, dac-ar vorbi, câte prepeliți şi câți iepuri am puşcat eu în toamna trecută.

— Dar în toamna asta?

— În toamna asta, am avut o întâmplare pe care chiar doream să ţi-o spun. Am fost de Ziua Crucii

prin nişte locuri anumite, pe care numai eu le cunosc, în părțile Cucutenilor. Şi când ţi-oi spune, cucoane,

câți iepuri am puşcat eu în ziua aceea, n-ai să mă crezi.

Eu mă întorsei în trăsurică, întrebând cu ochii, şi hotărât să ascult orice fel de întâmplare

vânătorească. […]

— Era vremea liniștită, aşa ca azi. Mă gândesc să-i caut şi la miriște. Şi-ntr-adevăr, cucoane,

intru eu într-o miriște şi prind a sări iepurii ca lăcustele. Lucrul cel de căpetenie este că n-am mai dat

niciun foc greș. Eu dac-am greșit un foc, îs supărat toată ziua. Dar asta mie mi se întâmplă prea rar. Am

pușcat, precum îți spun, șaptesprezece.

Domnul Voişel mă privi cu ochi mari, ca să se bucure mai bine de uimirea mea. Eu însă eram

destul de liniștit. Atunci rămase o clipă gânditor.

— Poate vrei să mă întrebi, reluă el, ca și cum ar fi cetit ceva în ochii mei, poate vrei să mă întrebi

ce-am făcut eu cu șaptesprezece iepuri și cum i-am purtat.

— Mă gândeam, zic eu, că șaptesprezece e un număr destul de ciudat.