Va rogggg urgent!!! În penultimul paragraf există două comparații. Identifică-le și explică semnificația acestora.„Şi, după atâta cultură generală, aş putea să nici nu vă mai duc la şcoală. Să vă las să treceţi glonţ pe lângă ea şi să vă continuaţi viaţa la cinema. Sau să vă dau un certificat din care să reiasă, clar, că sunteţi mai deştepţi decât, la un loc, un cal şi un ţânţar. Că ştiţi că răsare o stea doar atunci când n-are nor pe ea. Că aţi primit nota zece la mare şi aţi ajuns cu lecţia dincolo de ninsoare. Totuşi, este o chichiţă: toate astea le-aţi învăţat ca pe «Unde eşti, Chimiţă?».
E nevoie de o cretă, de nişte caiete şi de cerneală, din care, dacă ţi le aruncă cineva înainte, iese o şcoală. Iat-o: dacă vă uitaţi bine peste jucării şi păpuşi, se şi văd două sau trei uşi. Printre coarnele de melci se mai zăresc încă douăzeci. Fiecare seamănă cu o carte. Trebuie să le deschizi şi să le închizi tu singur pe toate.
În clasă stau copii atenţi şi se fac premianţi ori repetenţi. Primii clipesc din gene la tabla neagră, pe care sunt făcute fel de fel de desene. Ceilalţi se uită mai pe îndelete la burete. Îşi aduc aminte că buretele l-au mai văzut undeva, aşa că ei se gândesc la mare în continuare. Copii, aici o să aflaţi o mulţime de poveşti foarte frumoase despre munţi, şi terase şi case. Totul e să ascultaţi tăcând şi să vorbiţi în gând. Când veţi auzi un clopoţel, după un ceas, să ştiţi că vi s-a dat drumul şi la glas. Puteţi da fuga afară şi acolo vă puteţi juca. Ora este pentru învăţat, iar recreaţia pentru uitat. Dacă voi n-aţi uita aşa de repede cunoştinţele folositoare, recreaţia cred c-ar fi de o zi. Dar iată, sună după zece minute şi trebuie să alergaţi la locurile voastre foarte iute. Că urmează cine ştie ce socoteală cu cine ştie care portocală. Cu cât creşte un om când se ridică în picioare? (Asta se numeşte adunare.) Unde se duce ursul după ce nu găseşte miere? (Asta se cheamă scădere.)
Şi, tot aşa, venind şi plecând, învăţând şi uitând şi iar învăţând, o să vă pomeniţi că ştiţi pe dinafară şcoală după şcoală. Asta puteţi s-o observaţi singuri, uitându-vă nu în alte părţi, ci în cărţi.
Cărţile or să fie tot mai mari, iar pozele lor tot mai mici, întâi ca nişte păpuşi, apoi ca nişte furnici.
Când nu veţi mai vedea nicio poză în nicio carte, să ştiţi că aţi ajuns cu învăţatul şi cu uitatul foarte departe.“