Bunica a zâmbit, apoi şi-a lăsat poşeta pe scaunul liber de lângă ea, dar şi-a păstrat cheile la vedere, punându-le pe masă, lângă şervet. Pe un inel stăteau prinse două chei cât se poate de banale şi un neobişnuit medalion albastru. Acesta era subţire cât o foaie de napolitană, avea un diametru de aproape opt centimetri şi scânteia nefiresc de tare în camera slab luminată. Făcea să sclipească partea din spate a meniului din mâna mamei, şi vedeam mici puncte albastre reflectându-se în argintul tacâmurilor. (...) Chiar în mijlocul cercurilor se afla o clepsidră. Nisipul continua să curgă dintr-o parte în cealaltă, cu toate că medalionul stătea culcat pe masă.(...)
Când a pus medalionul la loc pe blat, l-am luat, ca să mă uit mai bine la el. Era uimitor de uşor pentru dimensiunile lui. Abia dacă-l simţeam în palmă. Curios lucru, mi-am petrecut degetele celeilalte mâini peste mijlocul lui sclipitor şi, deodată, am simţit un intens impuls de energie. Mici raze de lumină au izbucnit din cerc, împrăştiindu-se în tot felul de unghiuri, iar încăperea parcă s-a pierdut în fundal. Îl auzeam pe tata şi pe Katerine vorbind, însă discuţia lor semăna cu zgomotul făcut de un radio sau un televizor care e pornit într-un colţ îndepărtat al casei.
Bucătăria a fost înlocuită cu un vârtej de imagini, sunete şi mirosuri ce îmi aţâţau toate simţurile: vântul adiind într-un lan de grâu, clădiri înalte şi albe, ce vuiau uşor, părând înălţate pe malul oceanului, o gaură întunecată (care putea fi o peşteră), vocea cuiva plângând în hohote.
Imaginează-ţi că tu eşti Kate, fetiţa de 12 ani care trece prin aceste întâmplări. Alcătuieşte o
compunere de minim 10 rânduri în care să oferi o continuare a textului dat.

(trebuie sa scrieti din imaginatia voastra)
Va rog dau coroana