"Pășind înainte, merse, merse și iar merse în drumul zmeului mijlociu, până dete d-o apă și mai

mare, peste care trecea un pod de argint. N-apucase să se oprească, când buzduganul vâjâi ca vântul.

Deodată-l prinse din zbor și-l azvârli înapoi cale de trei conace*, iar dânsul se piti sub pod ca și întâia

oară. D-abia-ncepea să se odihnească și s-auzi huietul zmeului, care venea și venea ca un nor verzui.

Când să treacă podul, calul se poticni cu amândouă picioarele și sforăind se trase-ndărăt, că-i mirosise

a om de pe tărâmul ălălalt. Zmeul se turbură și-i zise:

— Hii! Cal de zmeu, de paraleu! Ce sai și-ndărăt te dai? De cine ți-e frică, că mie nu-mi e de

nimeni, afară numai de Țugunea, feciorul moale-al mătușii; și doar nu i-o fi adus p-aicea cioara osciorul

și vântul perișorul!

— Ba am venit eu, ca un viteaz ce sunt! răspunse voinicul, ieșind de sub pod și întrebându-l:

— Cum vrei să ne măsurăm? În săbii să ne tăiem ori luptă să ne luptăm?

— Mie totuna-mi face, că ș-una ș-alta-mi place!

— În luptă, că e mai dreaptă, de la Dumnezeu lăsată!

Descălicând zmeul, se luară la luptă voinicească, smâcindu-se-n dreapta și-n stânga, în sus și-n

jos, înainte și-napoi, de ziceai ce-i asta. Și tot așa se luptară, se luptară, zi de vară până-n seară.

Pe la sfințitul soarelui, zmeul se prefăcuse-n flacără albă, iar viteazul în flacără albastră, dar se

luptau întruna. Puiul de corb – crau, crau, crau – se întorcea spre noapte și le trecu pe deasupra

capetelor. Atunci zmeul:

— Corbule, corbule, adu nițel seu în unghișoară și-n gușă nițic-apșoară, cu seul s-atingi, cu apa

să stingi, a flacăr-albastră, că ți-oi da să mănânci un stârv cu cărnuri dulci!

Iar Țugunea și el:

— Corbule, corbule, adu nițel seu în unghișoară și-n gușă nițic-apșoară, cu seul s-atingi, cu apa

să stingi, a flacără albă, că ți-oi da să mănânci două stârvuri și mai dulci!

Corbul ca o săgeată zbură acasă și – fără să mai întrebe ce e mai mult, unul ori doi – luă seu și

apă, și se-ntoarse zicând pe drum: crau, crau, crau! Doar n-o fi păcat ca, după ce am săturat pe tata și

pe mama, să mai satur pe unchi și pe mătușă, pe veri și pe verișoare!

Când s-apropie, se lăsă-n jos, pică seul și apa peste flacăra albă, care se potoli și se stinse, iar

viteazul aduse pe zmeu de mijloc, îl trânti cu putere de-l îngropă-n pământ până la brâu, apoi scoase

paloșul de-i luă capul și lui, și calului, le dete corbului și apucă drumul înainte."


Țugunea, feciorul mătușii, basm cules de G. Dem Teodorescu



A.1. Notează câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: azvârli, putere.

2. Menționează rolul semnului exclamării din secvența: Hii! Cal de zmeu.

3. Scrie patru termeni din familia lexicală a cuvântului nor.

4. Transcrie două cuvinte care conțin diftong din secvența: Pe la sfințitul soarelui, zmeul se prefăcuse-n

flacără albă, iar viteazul în flacără albastră, dar se luptau întruna.

5. Numește două moduri de expunere identificate în text.

6. Precizează, într-un enunț, o trăsătură a corbului, așa cum reiese din text.

B. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motivezi apartenența la specia

literară basm popular a textului dat.

În compunerea ta, trebuie:

‒ să precizezi patru trăsături ale basmului popular;

‒ să prezinți detaliat două trăsături ale basmului popular, valorificând fragmentul dat;

‒ să ai un conținut adecvat cerinței;

– să respecți precizarea privind numărul minim de cuvinte.

Dau coroana,va rog urgenttttttttttt!!!!!Va multumesc!