Doamna profesor de geografie... - mi o amintesc si acum, cu nostalgie. O doamna a anilor de gimnaziu, a inceputului, prima mea diriginta...
Cu parul blond prins intr-un coc strans, in varful capului, cu privirea agera, in care toate marile, fluviile si oceanele se scurgeau de-odata cu trecerea timpului, cu zambetu-i timid, al buzelor subtiri, nuantate cu un roz pal, plictisitor, cu sprancenele usor inegale, precum spicele de grau, si cu nasul carn, cu cativa pistrui de ciocolata cu lapte... Profesoara mea de geografie nu numai ca era o doamna ireprosabila, cu o eleganta de nedescris, asortandu-si fiecare piesa vestimentara cu catalogul si cu harta, o harta care ii marca statutul de profesor, o harta fizica, care pentru noi, elevii, era un traseu de nedescris, un drum al vietii abia inceput, o teama de rezultat, de a fi imperfecti; doamna noastra diriginte ne ajuta intotdeauna sa alegem caile cele bune, ne perfectiona, putin cate putin, ne arata cine suntem noi, ne dovedea talentele, ne sustinea sperantele, ne incuraja ideile... Ce mai, era o diriga pe cinste!
Era o persoana greu de suparat si cred ca aceasta trasatura mi a atras atentia cel mai mult - rabdarea. O fiinta mai rabdatoare decat dumneaei sunt convinsa ca nu exista. Puteai sa i vorbesti urat, puteai sa nu inveti, puteai sa strici absolut orice... Dansa nu se enerva, ci actiona asa cum meritai - scadea nota la purtare, vorbea cu parintii... Dar tot ce facea, facea cu calm.
Pentru asta, doamna diriginte din gimnaziu este cel mai important model al meu. Fusese o eleva iminenta si devenise o profesoara pe care nu puteai sa nu o respecti. Fusese cea mai scunda dintotdeauna, dar oricine o privea, o privea de jos. Atitudinea impunatoare, importanta pe care o acorda fiecarui nimic, iubirea fata de propria-i meserie... Toate acestea au facut o sa ramana in inima mea peste luni, ani de cand am terminat scoala generala.
Ma vad acum - un/o adult(a) in toata firea, si parca regasesc ceva din personalitatea doamnei profesor de geografie si in mine, acel ceva cu care m-a format, timp de patru ani, cu care m-a invatat ca orice fapta buna va fi rasplatita si orice rau facut se va intoarce, acel ceva care mi-a atras atentia inca de la inceput si ma face sa afirm si in ziua de azi ca ma bucur ca am facut parte din clasa doamnei diriginte.
Ma bucur ca am avut ocazia sa intalnesc un astfel de om, de fenomen, as putea spune, fiindca cineva precum dumneaei este inegalabil. Ma bucur din tot sufletul ca am fost acolo, in prima banca, in clasele V-VIII, si ca am putut s-o descopar, macar putin, pe femeia care mi-a inseninat anii cei mai grei, ai inceputului adolescentei.
O voi aprecia intotdeauna pe prima mea diriginta, care mi a deschis larg portile invataturii si care mi a aratat ca trebuie sa am incredere in fortele proprii; pentru ca dumneaei a fost primul meu model din viata, si inca este, cu parul sau blond, prins in coc, cu privirea apelor, cu trecerea timpului, cu zambetul, cu rozul pal, plictisitor, cu sprancenele ca spicele, cu nasul carn, cu cativa pistrui de ciocolata cu lapte... si cu harta.
PS Nu stiu daca m am incadrat in nr de cuvinte, dar -150 sigur nu sunt, asa ca daca vrei le numeri tu, sau vezi sa ti ia in caiet aproximativ 30 de randuri. Daca sunt prea multe, mai taie unde consideri :)
