Caracterizare Ilie Chioarul
text:
Cu toate stăruințele mele, până să sfârșesc scrisoarea, Ilie Chioarul n-a vrut cu niciun chip să se
așeze pe scaun. În picioare, lângă birou, nu-și dezlipea ochii de la foaia pe care se înșirau slovele. Ca
toți neștiutorii de carte, socotea scrisul o tainică vrăjitoare pe care nu îndrăznea să o turbure.
În mâinile uriașe și păroase, își frământa pălăria, țistuindu-și băiatul neastâmpărat. Dar copilul
pierzând sfiala de la început, în vârful picioarelor, se apropia de cadrele de pe pereți, de rafturile
bibliotecii, de statuetele așezate pe etajere, cercetând totul cu ochi uimiți și lacomi.
Pe sub gene îl urmăream din când în când, cum abia îndrăznea să atingă o carte ori să răsfoiască
un album. În privire îi străluceau atâta curiozitate inteligentă și atâta dorință, că i-am făcut semn rumânului
să-l lase în pace.
Apoi, încheind scrisoarea pe care plugarul o înfășură, cu deosebită grijă, în basma și o strecură în
chimir, am ieșit să-l întovărășesc câțiva pași, la vale, spre sat. Încetinind mersul sub teii care stropeau
încă picuri de ploaie, i-am dat câteva sfaturi. I-am hotărât și un mic ajutor, cât timp copilul îi va umbla
prin școli. Turburat, nu găsea cuvintele cu care să-mi mulțumească îndestul.
Iar cum băiatul trecuse înaintea noastră, călcând cu picioarele goale pe o potecă udă, fără grijă, și
șfichiuind cu o nuia crengile teilor, din care se scutura un ropot de stropi, ne-am trezit îngândurați deodată
amândoi. Vietatea aceasta, neisprăvită, crudă, deprinsă încă să nu se depărteze de vatră mai mult ca
un pui de aripa caldă a cloștei, începând de mâine va fi împinsă fără milostivire în viață. În internatul
acela din Iași, unde răspunsurile lui istețe îl făcuseră primit la învățătură, peste câteva zile va fi prins în
cleștele puternic al grijilor, din care strânsoare nu-i va mai fi îngăduit să scape niciodată. Scrisoarea mea
pentru un atotputernic de acolo nu avea să-i ușureze cu mult amarul... Cu ochii abia deschiși la
arzătoarea mistuire a vieții, va începe de fraged munca cea silnică.
Badea Ilie îmi împărtăși nu știu pentru a câta oară bucuria și îngrijorările. Petrică al lui minunase
de la început învățătorul. Între oameni necăjiți și simpli, răsărise deodată cu o minte ascuțită, luminoasă
ca o floare rară, crescută între buruieni de rând. Căci muncitorul care pășea rar alături de mine
recunoștea cu umilință că nici el, nici nevastă-sa n-au strălucit vreodată prin cine știe ce ascuțime de
minte. Copilul acesta le venise ca un har dumnezeiesc, să le aducă bucurie, și în viața lor întunecoasă
și cu cerul închis, nădejdi îndrăznețe. Acolo, la școala unde umblă atâția feciori de domni, învățătura îi
va fi mai ușoară. Se va deprinde cu alte obiceiuri; se va pregăti pentru lumea în care fără doar și poate,
îl vor înălța cărțile.
Aceste gânduri mi le împărtășea tărăgănat Ilie Chioarul, ciugulind în treacăt spicul răscopt a ierbei
printre care curgea poteca... Și grăind, cu privirea își dezmierda odrasla care ajunsese departe, vioi și
neastâmpărat ca un adevărat fiu al câmpurilor.


B B. Redactează o narațiune de 150 – 300 de cuvinte, în care să prezinți o întâmplare petrecută într-o
poiană.