Răspuns:
Preotul și învățătorul sunt reprezentanți ai unor domenii de activitate( biserica, domeniul religios, respectiv învățământul) și îndeplinesc funcții indispensabile în societate. Încă din cele mai vechi timpuri, de la apariția Primei Școli Românești, clericii au fost implicați activ în educarea copiilor și tinerilor, oferind mijloace materiale și spirituale pentru dezvoltarea acestora. Școala se făcea în biserici, primele cărți au fost tipărite în cadrul mănăstirilor. Ulterior, odată cu reforma școlară din anul 1864, când învățământul primar devine obligatoriu și gratuit, rolul secundar preotului de a îi învăța pe copii noțiuni elementare( citit, scris, socotit) este transferat învățătorului. Considerăm așadar că atât preotul, cât și învățătorul sunt absolut necesari în sedimentarea unor cunoștințe generale și în însușirea unor valori morale și etice, fără de care o societate sănătoasă nu ar putea funcționa.
Pe de-o parte, prin frecventarea bisericii și participarea activă la viața spirituală a societății în care trăim, se dezvoltă latura sensibilă a omului, care este necesară pentru dobândirea unor valori morale precum altruismul, sinceritatea, bunătatea. Învățăturile, parabolele rostite de preot au în totalitate rol moralizator. De exemplu, în romanul "Ion" de Liviu Rebreanu, capodoperă a literaturii române, dojana preotului Belciug pentru Ion în plen are drept scop corectarea unui comportament greșit. De aceea, fără o persoană care să ne ghideze în viață, atenționându-ne când greșim, nu putem deveni mai buni și, în consecință, nu vom fi de folos societății în care trăim.
Pe de altă parte, învățătorul are o mare putere de a modela caracterul unui copil, orientându-i pașii spre un drum frumos în viață. Învățătorul este primul model intelectual al unui elev, reușind de cele mai multe ori nu doar să învețe să scrie, să citească, ci și regulile bunului simț și valorile etice. Cel mai cunoscut și cel mai iubit învățător al literaturii române, Ion Creangă, scriitor ce aparține Epocii marilor clasici, obișnuia să le istorisească copiilor din satul său basme, povestiri, lucru ce îl apropia de fiecare dată de cei mici și îl făcea iubit și apreciat. Atât de apreciat a fost, încât a fost rugat să își scrie povestirile și amintirile, care sunt atât de citite și iubite și astăzi. Scrierile sale au caracter moralizator.
În concluzie, preotul și învățătorul sunt nelipsiți în educarea unei societăți, a unui popor și de aceea eliminarea unuia dintre ei ar provoca un dezechilibru fatal pentru dezvoltarea ulterioară a lumii în care trăim, întrucât numai prin educație putem să ne autodepășim, să evoluăm.
Explicație: