Răspuns :
Răspuns:
Aventură în universul viermişorului din mărul meu
Într-o zi de luni dintr-un miez de toamnă cu ploaie şi vânt, am intrat în grabă în bucătărie să-mi iau un pahar cu apă. Mi-au atras atenția trei mere ionatane mari şi roşii ce se răsfățau pe frigiderul “Arctic”.
Uitând de apă, am luat, cu mare bucurie, un ionatan. La prima muşcătură am auzit un glas blând şi subțirel. Blândul şi subțirelul veneau din mărul meu şi aparțineau viermişorului ce locuia acolo şi vorbea perfect limba română. Am rămas “gură-cască”. Acest român sadea m-a salutat politicos şi m-a poftit înăuntru unde totul era curat şi pus la punct. Mi-a spus că îl cheamă Zelda. Mi-a mai spus că el locuieşte în măr încă de pe vremea când fructul abia se forma. A urmărit cu interes munca oamenilor care au stropit toți copacii din livada de pe strada Iuliu Maniu cu o substanță specială cu gust de miere adusă tocmai din sud-vestul țării, de la Drobeta-Turnu Severin pentru a-i alunga eventualii dăunători, dar el, seriosul din fața mea, a supraviețuit şi a devenit căpitanul casei sale. De aici urmărea răsăritul şi apusul soarelui, vedea luna şi număra, în fiecare seară, stelele din Ursa Mare. Într-o zi a văzut chiar un arici, iar în altă zi a văzut un melc ce iscodea împrejurimile cu coarnele sale ciudate.
M-am bucurat mult să fiu oaspetele lui Zelda.
Explicație:
Vă mulțumim că ați vizitat site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Dacă aveți întrebări sau nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!