Citeşte urma
Când mama a fost credintată ca balatul doarme, cobori incet din pat şi în vârful plcloarelor) ieşi afară
din odale. Usa o închise cu multă grijă, ca nu cumva cu scârfaltul ei sa-l trezească. Dar in după-amiaza aceea
de vară căldura era atât de puternică, încât somnul bălatului era firav, şi acesta se trezi.
In odaio era întuneric, ferostrolo erau acoperite cu hârtie albastră. Dincolo do forostro so simtoa
zlua de vară, strălucirea ametitoare a soarelul, lumina acoea fierbinte oprită în hartla geamului. Undova
la vecini se auzea un ferăstrău täind lemne, iar pe pragul uşil de la bucătărie, care dădea în curte, fratele
mal mare cânta din muzicută. Se intorsese de la râu, părul şi muzicuta erau ude, în muzicuță intrase
apă, şi sunetele care lesoau din ea nu erau tocmai armonloase. La un moment dat, ferăstrăul tăcu. Atunci
ramasera doar canlocul muzicujul pi caldura du alură.
După ce ascultă toate astea, bălatul coborî din pat şi se duse la uşă, cu intenţia să lasă afara. Uşa
era insă înculată şi-/ era frica să bată să-şi cheme fratele să-l ajute. Mai era încă o uşă în partea cealaltă
a odali
, pe care el niciodată n-o deschisese, Clanța era prea sus. Inaltimea lul, de copil de trei ani, nu-l
permitea să ajungă la ea. Aduse un scaun, se urcă pe el şi deschise uşa. Odaia în care intră n-avea mai
mult de doi metri, o odale strântă, cu peretii albi. Din mijlocul odáil urca o scară de lemn - era scara de
la pod. Uşa de la pod era trasă pe jumătate, şi în cămăruța întunecoasă o fâşle de lumină cădea de-a
lungul scărilor. Inima bălatului începu deodată să bată, de parcă ar fi vrut să iasă din plept. O bucurie şi
o frică cludată fi umplură sufletul.
Băiatul fu cuprins de dorința să urce scările acelea de lemn, să ajungă la deschizătura puternic
luminată a uşii, să urce-n pod. E drept că treptele erau prea îndepărtate unele de altele, scara era cam
veche și scârțâia, chiar sub paşil lui nu tocmai grei, totuşi reuşi să ajungă până la ușa podului. Cu chiu,
cu val, se strecura prin deschizătura destul de strâmtă a uşil şi
, în sfârşit, ajunse in pod. Aceasta era o
lume nouă, şi Inima il bătea să se spargă.
Podul era plin de geamantane vechi în care erau cărți cu coperte groase de carton negru, cărți pe
Jumătate roase de șoareci. Mai erau în pod o pereche de pantofi fără tocuri, două roți de bicicletă fără
spite, un sac cu pânza roasă şi mâncată de șoareci, o icoană cu o sfântă cu inima roșle scoasă din piept
şi cioburile unei oglinzi sparte.
La capătul podului însă, era o uşă care dădea într-un balconas. Cineva care ar fi privit de afară ar
fi crezut că acolo e o mansardă.
Bălatul se aprople de uşă, o deschise și se trezi undeva aproape de cer. Jos se vedeau casele cu
acoperişurile roşii, iar departe - câmpiile şi râul. Iar acolo departe sunt munții, dar el e mai mare ca
muntil, el e mai mare decât casele, el e uriaș. Pământul e şi el acum pe mărimea înălțimii lui. Se vede
că, pe măsură ce te urci mai sus, pământul e nesfârşit de mare. Și pentru că nu mai era nicio scară pe
care să se urce, să se urce, pentru ca sub el să crească pământul, copilul dori să zboare.
Apoi i se păru din nou că e destul să întindă o mână ca să mângâle soarele.
(Sorin Titel, Zborul)
Va rog faceti rezumatul textului dat.Este foarte urgent!!!​