Răspuns :
Într-o zi de toamnă soarele strălucea, albinele zburau printre florile din grădină sperând să mai găsească polen iar păsările își cântau trilul înainte de a se pregăti pentru plecare.
În acea dimineață m-am trezit prea devreme, pe la ora șase. Ora mea de trezire era opt și un sfert, dar n-am mai putut adormi cu nici un chip. Am tot încercat să adorm, dar nu am reușit. Mami, care este întotdeauna grijulie, m-a sunat de la serviciu și m-a întrebat:
-Te-ai trezit? Hai, pregătește-te, este prima zi de școală și nu trebuie să întârzii! Ai grijă să ajungi la ora nouă la deschidere…
-Sigur, mami, am făcut tot ce mi-ai spus: m-am spălat, m-am îmbrăcat, am luat micul dejun exact cum ai spus. Acum sunt gata să merg la școală.
Am ajuns la timp în curtea școlii, acolo unde se desfășura festivitatea de deschidere. Erau acolo toate persoanele importante: domnul primar, doamna director, profesori iar eu mă tot gândeam: „Oare ține mult deschiderea?” Eu eram nerăbdător să discut cu colegii. Am mers în clasa noastră, am primit manualele și am împărțit tot felul de impresii strânse pe timpul vacanței. În cele din urmă am plecat acasă.
Nu știu pentru alți școlari cum a fost, dar pentru mine această zi a fost frumoasă….și agitată.
P.S. sper ca te-am ajutat
Vă mulțumim că ați vizitat site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Dacă aveți întrebări sau nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!
En Learnings: Alte intrebari
Determinați Fracția Ordinară Care Are Numitorul Egal Cu 48 Și Este Echivalentă Cu Fracția 9 Supra 8