ma
...
„Matilda a început şcoala mai tarziu decât alți copii, la cinci ani şi jumătate, Şcoala satului
pentru cei mici era o clădire ştearsă, de cărămidă. Avea două sute cincizeci de elevi între cinci
şi doisprezece ani. Directoarea, marele şef şi comandantul suprem al acestei aşezări, era o
femeie cu totul neobişnuită, între două vârste.
Natural, Matilda fusese înscrisă în clasa începătoare, unde erau alți optsprezece copii,
băieţi şi fete, de varsta ei. Invăţătoarea lor se numea domnişoara Honey; n-avea mai mult de
douăzeci şi trei, douăzeci şi patru de ani. Avea o față foarte drăguţă, ovală şi palidă, iar ochii
albaştri şi părul castaniu îi dădeau un aer angelic. Era atât de subţirică şi fragilă, încât aveai
impresia că dacă ar fi căzut, s-ar fi spart în mii de bucăţi, ca o figurină de portelan.
Domnişoara Honey avea o fire blândă şi liniştită, nu ridica niciodată vocea, zâmbea rar, dar
poseda acel har, rar întâlnit, de a fi iubită de toţi prichindeii pe care îi avea în grijă. O căldură
ciudată, pe care aproape puneai mâna, lumina fața domnişoarei Honey atunci când vorbea cu
vreun elev nou şi-l ajuta să treacă de starea de confuzie şi de dorul de casă care-l încercau...
După obişnuita strigare a catalogului, domnişoara Honey dădu fiecărui elev câte un caiet
nou-nouţ pentru exerciții.
- Sper că v-ați adus fiecare câte un creion de-acasă, zise ea.
- Da, domnişoara Honey, răspunseră toți în cor.
- Bine. Aceasta este prima zi de şcoală pentru fiecare dintre voi. Este începutul a cel puțin
*****
tru
Adjectivele din text
Vă mulțumim că ați vizitat site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Dacă aveți întrebări sau nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!