Niciodată toamna nu fu mai frumoasă Sufletului nostru bucuros de moarte. Palid aşternut e şesul cu mătasă. Norilor copacii le urzesc brocarte. Casele-adunate, ca nişte urcioare Cu vin îngroşat în fundul lor de lut, Stau în ţărmu-albastru-al râului de soare, Din mocirla cărui aur am băut. Păsările negre suie în apus, Ca frunza bolnavă-a carpenului sur Ce se desfrunzeşte, scuturând în sus, Foile-n azur. Cine vrea să plângă, cine să jelească Vie să asculte-ndemnul ne-nţeles, Şi cu ochii-n facla plopilor cerească Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes.
Vă mulțumim că ați vizitat site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Dacă aveți întrebări sau nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!
