*Citește textul: 10 adjective dau coruana
Prima zi de şcoală
de Edmondo de Amicis
AZI E PRIMA ZI de școală. Trei luni de vacanţă la
ţară s-au spulberat ca un vis. De dimineaţă, mama m-a dus
la școala Baretti, ca să mă înscrie într-a treia primară; nu
eram prea încântat să mă duc, căci gândul zbura încă la ţară.
Pe toate străzile, forfotă mare de copii; în cele două librării,
o mulțime de tați și mame se îngrămădeau să cumpere
ghiozdane cu curelușe, serviete și caiete, iar în fața școlii se înghesuia atâta lume, incat oray
serviciu și gardianul se străduiau din răsputeri să elibereze poarta. Lângă uşa de la intrans
simțit că cineva mă atinge pe umăr; era învățătorul meu dintr-a doua, vesel ca întotdeauna
cu părul roşcat zburlit, care-mi spuse:
- Prin urmare, Enrico, de azi ne despărţim pentru totdeauna?
Lucrul acesta-l ştiam și eu, dar cuvintele lui tot mă întristară.
Deși știam prea bine că așa era, totuşi cuvintele lui
m-au mâhnit
. Am pătruns ar
în şcoală. Doamne, domni, femei din popor, muncitori, ofiţeri, bunici, femei de serviciu,
ţinând copiii de mână și în cealaltă mână certificatele de promovare, umpleau sala de la intra
și scările, într-un murmur de parcă ne aflam la intrarea într-un teatru. Am revăzut cu pláza
sala mare de la parter, cu ușile celor şapte clase, unde timp de trei ani mi-am petrecut apron
toate zilele. Era atâta lume! Învăţătoarele umblau încoace și încolo. Invățătoarea mea din
întâia m-a salutat din uşa clasei și mi-a spus:
- Enrico, anul acesta te duci la etajul de sus: n-o să te mai văd nici măcar în trecere's
privirea ſi era tristă. Directorul era înconjurat de femei necăjite, fiindcă nu mai rămăseseralar
și pentru copiii lor, mi s-a părut că avea barba mai albă decât anul trecut. Pe băieți i-am repet
mai înalți și mai voinici. La parter, unde se și făcuse repartizarea elevilor, se aflau cople
dintr-a întâia primară, care nu voiau să intre în clasă, împotrivindu-se ca niște măgire
numai cu forţa puteau fi trași înăuntru; unii din ei fugeau din bănci, iar alții, văzânder*
părinții lor că pleacă, începeau să plângă, așa că aceștia se vedeau nevoiţi să se întoarcă, fies
impace
, fie să-i ia acasă
, în timp ce învățătoarele rămâneau tare deznădăjduite
. Fratele me
mai mic a fost repartizat în clasa învăţătoarei Delcati; eu la învățătorul Perboni
, sus la ett
intái
. La ora zece toți eram în clasă: cincizeci și patru; doar vreo cincisprezece fuseserăm cel
Într-a doua, printre care și Derossi, premiantul întâi
de totdeauna. Atât de mică și de tristir
de
.
.
se părea şcoala, când mă gândeam la pădurile şi munții unde mi-am petrecut vacanța de wet
Mă gândeam și la învățătorul meu dintr-a doua, atât de bun, care râdea mereu cu not
încât părea un coleg de-al nostru. Și acum îmi părea rău că nu-l mai văd acolo, cu părul lui rosu
pe frunte, are vocea groasă și ne priveşte pe toți fix, unul după altul, vrând parcă să ne citong
- Curaj, Enrico! Vom învăța împreună.
M-am întors acasă mulțumit
. Totuşi
, pe învățătorul meu cu zâmbetul acela bun şi
nu-l mai am, și parcă şcoala nu mai e frumoasă ca înainte.
d)
6
nouă luni. Câte lecții, câte examene la sfârşit de lună, câtă strădanie! Simţeam într-o b)
în adâncul sufletului; şi nu râde niciodată. Eu spuneam în sinea mea: asta-i abia prima zi la a)10 adjective vă rog ​