👤

Scrie o compunere de 100-150 de cuvinte în care să prezinți o întâmplare petrecută alături de bunicul tău. Dă un titlu potrivit compunerii tale

Răspuns :

Intr o zi de vara călduroasă și frumoasa, florile colorate care dădeau un miros puternic și nori albăstri care acopereau cerul frumos. Eram la bunici și voiam sa mi petrec mai mult timp cu bunicul meu, pentru faptul ca nu prea am timp sa stau cu el a venit momentul perfect ca sa mi petrec timpul cu el, alături de el am făcut o groaza de lucruri incredibile și a descoperit și lucruri noi.
Am plantat împreuna legume și fructe împreuna , am citit și am jucat jocuri super amuzante. La un omendat ne am plictisit de statul in casa așa ca m am gândit sa facem o cursa, bunicul meu a acceptat cu zâmbetul pe fata deoarece își amintea de vremurile lui, ne am construit fiecare câte un cart, al meu avea forma de o floare imensa plină de culori și care funcționa foarte bine, al bunicului meu era un cart ca pe vremuri , rotile străluceau, oglinzile luceau și la fel și ea mergea la fel de bine de fapt chiar mai bine ca a mea.
Pana la urma am început cursa aveam 2.5 km de parcurs, eram foarte fericita și voiam sa câștig dar din păcate n am reusit dar nu sunt suparata,bunicul meu mi a dat o porunca ca semn de rasplata. Aceasta o sa rămână amintirea mea preferata



Sper ca te am ajutat! Mai schimbi dacă vrei.

Răspuns:

Bunicul.... o ființă extraordinară , mereu bine dispus și care indiferent de vârstă mereu a avut tendința de a evita banalitatea. Orice zi petrecută împreună cu el,era un motiv de fericire,aceasta era unica metodă de a eschiva cotidianul si de a pătrunde în profumzimea vieții rurale...Imi aduc aminte și acum, de parcă ar fi fost ieri,vara anului 2011,eu aveam 7 ,iar bunicul 64. Totuși diferența de vârstă nu a fost niciodată un impediment pentru a vedea în bunicul meu un prieten adevărat. Într-o zi ,am decis noi sa mergem la pescuit,ne-am înarmat cu undițe și momeală pentru pești și în pas grăbit am pornit spre lacul din satul vecin. În aproximativ jumătate de oră eram deja pe malul lacului,bunicul povestea istorii din tinerețe iar eu urmăream fiecare mișcare , așteptând cu nerăbdare să prindem ceva. Și iată ca așteptarea nu a fost zadarnică, am prins primul peștișor... părea atât de micuț si neajutorat, încât am decis să îl lăsăm liber în apă. Am stat noi până seara pe malul lacului , însă deja renunțasem la ideea de a pescui. Seara , când venise timpul de a merge acasă ,am decis să intrăm la piață ,și ca sa nu afle bunica că am pierdut ziua in zadar am cumpărat 5 pești uriași și am alergat rapid spre casă. Bunica părea surprinsă, abia după un an am aflat că ea știa de trucul nostru " genial". Dar totuși,a fost o nouă experiență frumoasă,în acea zi , grație bunicului am cunoscut iubirea pentru natură și am reușit sa consolidez noțiunea de respect pentru vietățile neajutorate ale acestei planete.