Răspuns:
Fata-n grădina de aur” este titlul variantei versificate a unui basm popular muntenesc, cules inițial de Richard Kunisch, un german care l-a publicat apoi într-un jurnal de călătorie, în anul 1861. Eminescu a descoperit basmul în vremea studiilor sale la Berlin, după care l-a versificat, utilizându-l mai apoi drept sursă de inspirație pentru cel mai cunoscut poem al său, intitulat „Luceafărul”.
Prima strofă a operei introduce cititorul în atmosfera basmului, prezentând succint personajele și contextul desfășurării acțiunii. Astfel, în vremuri demult apuse trăia un împărat, a cărui fată era vestită pentru frumusețea ei nemaivăzută. Strofa a doua cuprinde decizia împăratului de a evita ca fiica lui să se însoare cu un muritor de rând, întrucât era mult prea frumoasă („Prea e frumoasă, prea nu e de lume/ Mă mir cum cerul nu s-ademenește/ Să scrie-n stele dulcele ei nume”). În următoarele trei strofe asistăm la eforturile împăratului de a asigura fericirea fiicei sale izolând-o, în același timp, de lumea din jurul său. Astfel, într-o vale ascunsă, neștiută de nimeni, acesta construiește un palat din pietre scumpe, înconjurat de o grădină impunătoare („Acolo ș-a închis frumoasa fată,/ Ca nici o rază-a lumei să n-o bată”), unde o închide pe frumoasa fată, împreună cu slujitoarele sale, pentru ca nimeni să n-o poată vedea vreodată. Fata, în schimb, era foarte nefericită, dorind să-și recapete libertatea („Și-n acest rai, în astă lume suavă/ De mulțămire se simțea bolnavă”).
