Gasiti toate procedeele de compunere din :ASTRONAUTICA ÎN SECOLUL AL XX-LEA Spațiile cosmice au exercitat întotdeauna asupra omu- lui fascinația lumilor necunoscute. O.Z.N.-urile au fost considerate uneori semne sosite spre noi de la civilizaţii în- depărtate, care au binevoit ca informaţiile lor atotcuprinză- toare să le expedieze prin aceste mijloace tehnico-ştiinţi- fice, rămase până astăzi, cu toată bunăvoinţa savanţilor, feno- mene neelucidate. Ceea ce a marcat însă secolul al XX-lea a fost evoluţia rapidă a astronauticii. Astfel, în 1961, primul om a zburat în cosmos și ne putem mândri că, numai douăzeci de ani mai târziu, în 1981, a navigat în spațiu și primul cosmonaut român, Dumitru Prunariu. Dar evenimentul cel mai important al secolului trecut l-a reprezentat primul pas pe Lună făcut la 20 iulie 1969 de către echipajul de pe Apollo 11. Simbolic, astrul nopții, du- pă ale cărui rotații în jurul soarelui astrologii au făcut calen- darul, a fost cucerit într-o zi de luni, adică ziua pe care la- tinii au consacrat-o Lunii, numind-o Lunae dies. Dau coroană Pls ajutor
Vă mulțumim că ați vizitat site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Dacă aveți întrebări sau nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!