E toamna,copacii dezgoliti spun povesti de dor de mult trecute.Frunzele care alearga pe pamantul palmuit de soarele strain,canta un cantec vechi de dor.
Cerul nesfarsit de albastru imbratiseaza parcul centenar din orasul vechi,parca de secole uitat.
Din cand in cand,o ploaie rece cade din inalt,spunand povesti aduse de pe meleaguri straine.
Noptile sunt lungi,iar cate o stea brazdeaza cerul,luna straluceste orbitor de luminoasa,parca o alta lume va veni maine.
