Răspuns:
Ma trezesc devreme. Mai devreme decat o făceam înainte ca războiul sa inceapa. Acum trebuie sa o ajut mai mult pe mama mea. Am uitat de jocuri. De prieteni. De tot si toate. In locul lor a venit munca. Bunica imi zice ca e foarte mandra de mine. Ca acum ca tata a plecat sa lupte ca totul sa fie bine, eu sunt bărbatul in familia asta. Ma bucura acest gand. Ma simt special. Insa stiu ca aceasta este o responsabilitate foarte mare. Am doar 8 ani, insa acum conform lor sunt un adult. Trebuie sa iau in mainile mele fraiele gospodariei deoarece inainte ele erau ale tatei.
Mama este mereu ingandurata, trista, niciodata nu ii pot face pe plac. Ochii ei candva calzi, acum sunt plini de lacrimi. Iar acest lucru nu imi place. Ma intristeaza si pe mine.
Afara este haos. Toata lumea alearga, tipa. Spun ca aproape au ajuns. Insa nu stiu cine. Poate este de bine. Poate se intorc salvatorii nostri.
Ma furisez afara ca sa vad ce se intampla si sa o instiintez pe mama. Ea e ocupata sa incerce sa mai faca ceva de mâncare. Din cate am inteles, vom incepe sa mancam doar odata pe zi.
Nu reusesc sa vad ce se intampla. Ma ridic pe varfuri in speranta ca poate, poate izbutesc. Chiar atunci o durere groaznica imi fulgera pieptul si un lichid rosu imi colorează camasa alba. Voi avea grija de ei din rai de acum.
