👤

Redactează o compunere de 100 150 de cuvinte in care sa reprezinți o experiența proprie cu o lectura
Va rog repede dau 30 de puncte


Răspuns :

Răspuns:

Îmi amintesc prima lectură citită fără ajutorul învățătorului sau al familiei.Se numea "Pinocchio"

Am primit-o la incheierea primului meu an de școală ,când nu stăpâneam prea bine tehnica cititului.

Imaginea de pe coperta mi-a trezit interesul și , pe drum ,am început să răsfoiesc cartea.

Ca prin minune,literele au început să se grupeze în silabe,silabele in cuvinte iar eu descopeream că ele au un înțeles.Citeam poticnindu-ma, dar o luam de la inceput și , până nu descopeream înțelesul cuvintelor, nu cedam.Apoi , după citirea a două-trei cuvinte, începeam să anticipez înțelesul propoziției ,înțeles pe care îl verificam literizand, silabisind .

Cititul devenea din ce in ce mai simplu și mai sigur , spre marea mea bucurie.

Așa am descifrat câteva enunțuri și, atunci a fost pentru prima dată când mi-am dorit sa citesc singur.

Ajuns acasă, am continuat sa citesc.Cu greu, dar cartea devenea captivantă.

Această întâmplare mi-a dezvoltat capacitatea de a citi, de a înțelege un text și de a face din lectura o pasiune.

Vă mulțumim că ați vizitat site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Dacă aveți întrebări sau nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!


En Learnings: Alte intrebari