In 1938 aveam 7 ani. Locuiam la bunici. Părinții meu erau mai tot timpul in Germania. In
numai Moartea lebedei. Văzuse un film cu Ana Pavlova. Lângă canapeaua pe care dormea
turneu. Tata avea o orchestră. Nu cânta decât muzică de cameră. Mama era balerină. Dansa
singur llie Teodorovici – aşa-l chema pe tata mare - se afla un scrin. Pe el trona un gramofon
cu o pâlnie cât o gură de canapea. Avea pe postamentul lui o plăcută de metal cu un cap de
câine. Dedesubt scria ,,His Master's Voice". De câte ori tata-mare învârtea manivela, aşteptam
va cerinţele date
(este cu ale
TEXTUL CONTINUU A
Lorette, iapa sură, conduce, Ben-Hur favoritul, vine al treilea. Ochii mei sunt prea jos, ajung
causară din pâlnie buldogul domnului avocat
Tătaru sau măcar lătratul lui. Mama mare era
balansoar în dormitor. Își făcea vînt cu evantaiul din Bagdad. Ilie Teodorovici plecase de
borult la Casele Naționale și Ninel
, adică eu, mă chinuiam să deschid geanta aia prinsă de
o curea, pe care şi-o punea pe umăr tata mare cînd mergeam la curse joia şi duminica. Cu
degetele nu puteam să deschid închizătoarea, că n-aveam unghii, mi le mîncam, ca toți copiii
din clasă. Dinții din față îmi căzuseră, dar cu ăia din părți reuşeam. Cînd ridicam marginea
de piele, zăream mai întâi doi ochi de sticlă puțin holbați și fără culoare. Apucam binişor, să
nu-i ating, dihania aia neagră și lucioasă, cu cercuri aurii, pe care tata-mare o numea Binoclu.
Mi-era cam frică de ea, că dacă ochii n-aveau culoare, puteau să fie de la un mort şi numele
ála, Binoclu, semăna cu un cioclu. Pe urmă, mai era şi gramofonul cu pâlnia largă cât
canalului în care căzuse Gicu-Piticu, băiatul Sicăi, servitoarea lu' domn' avocat, că n-avea
nevastă. Am tras cu grijă dihania neagră şi lucioasă din îmbrăcămintea de piele și mi-am dus-o
la ochi, cum făceau toţi domnii și doamnele când se-auzea vocea tunătoare. Cred că venea din
cer. . Caii se duc la start. Intindeţi benzile..." Şi atunci mă gândeam că luni, când o să mă
intrebe doamna învățătoare ce faptă bună am făcut duminică, am să-i spun: ,,
,,l-am
binoclului ca să vadă caii.'
Îmi plăcea să-l apuc pe Binoclu cu amândouă mâinile, să mi-l aduc aproape de față ca să
ne uităm ochi în ochi. Atunci avea culoarea ochilor mei; vedeam un rotund maro, cît un bob de
cafea, şi când soarele se strecura între noi, bobul acela se făcea verde la margini și lumina ca
ceasul fosforescent de la mâna mamei la lăsarea întunericului. Era foarte rece cercul acela și
sticlos ca un soare cu dinti - cred că muşca. Poate că în Binoclu era închis un câine husky. (...)
Ninel işi duce din nou Binoclul aproape de față și se privesc ochi în ochi. Cercul verde
zvicneşte tot mai repede.
Caii se duc la start, intindeji benzile!.. Şi împușcătura. Tribunele sunt în picioare.
gura
pus
ochi
wa 159 identificat un câmp lexical la textul,transcriind minimum 3 cuvinte,apoi mai adaugă tu inca 3 cuvinte​