C͟͟a͟͟s͟͟a͟͟ o͟͟m͟͟u͟͟l͟͟u͟͟i͟͟ f͟͟a͟͟r͟͟a͟͟ c͟͟o͟͟p͟͟i͟͟i͟͟ e͟͟ p͟͟u͟͟s͟͟t͟͟i͟͟e͟͟
Au trecut vremurile asa de repede,cu greu imi amintesc cand făceam eu o boacănă si in grâu ma ascundeam. Acum ma vad pe mine in oglinda si ma simt nehotărât in viața ce mi se apleacă. Cate necazuri maica-mii i-am facut toate poznele haioase si amintirile ce rad. Imi apuc bagajul si către ușă ma îndrept. Eram nervos. Urmam sa imi perform cariera,sa devin un om bun. Ajung in tren si intru intr-o cabina. Nu trecuseră trei minute si un băiețel impreuna cu maica sa isi făcuseră loc prin vagon. Isi aranjează costumul si ma saluta politicos. Copilul la fel. Intra in cabina mea si băiețelul incepu a se smiorcaii. Agitata doamna il potoli cu o bomboana de caramel pe care baiatul o luase fericit. Eu citeam. Eram cuprins de farmecul cărții si nu am auzit cand copilul imi puse o întrebare. Numai o vad pe măicuța lui cum se uita la mine ca la un necivilizat. Eu enervat din pricina situației imi iau bagajul si ies din cabina. Ajuns la destinatie si pentru o săptămâna am avut parte de o liniște asurzitoare. Atunci imi dau seama cat de prețioși sunt copii.
