Bate vânt pe ulicioară peste inima amară, bate vânt prin ţigănie peste inimă pustie, vânt uşor de primăvară cu parfum de domnişoară.
Poci, tu vântule, să treci, căci focul lor n-o să-l seci şi nici lacrămile lor după Rică din Obor! Îl făceau toţi zurbagiu, dar altul ca el nu ştiu: ăl mai prima barbugiu, cuţitar, caramangiu, ca un fante de spatiu.
Că nu era nici o fată de el neamurezată, nici nevastă cu bărbat să nu-l fi râvnit la pat.
Şi-avea ochii de migdale de cătau la el cu jale, şi-avea ghiersul cântător de cătau la el cu dor, Rică - fante de Obor.
Când trecea prin cartier, avea pasul de boier, legănat şi nepripit unde se ştia iubit.
N-avea pe lume pereche: purta cercel la ureche şi-avea degetu-nflorat c-o piatră de matostat.
Uite-l, ăsta era Rică: el de nimeni n-avea frică, de nimeni nu se temea, cât este lumea de rea!
Şi cum venea într-o seară senină, de primăvară, un ţigan mai mărunţel se tot da pe lângă el: - "Dă, bă Rică, o ţigare!" Când căta prin buzunare, parşivul, cu mâna scurtă, i-a vârât cuţitu-n burtă.
Rică s-a-ndoit niţel da' l-a muclit pe mişel de-a sunat şi baba-n el.
Văicăreală mare-n stradă, au dat toţi buluc, să-l vadă: sângele-i curgea şiroi ca apa dintr-un butoi.
Toată partea muierească a sărit să-l oblojească, dar el nu vroia deloc; se ţinea doar de mijloc şi şi-a pus o barză-n cioc, a aprins-o şi-a zâmbit: - "Ce-o să mor dintr-un cuţit?" Pân' vin ăi de la Salvare, mai poci să trag o ţigare!" Aşa era Rică - tare.
Se cruceau ţiganii toţi, (mardeiaşi, giolari şi hoţi) şi ţigăncile-nlemnite se tânguiau pe şoptite.
Aoleo, ce n-ar fi dat să-l vază pe Rică lat; dar el, drept ca pălimarul, îşi ţinea doar brăcinarul cu o mână, apăsat şi umbla în lung şi-n lat Rică - fante-njunghiat.
Ieşea luna dintr-un nor roşie ca un bujor şi bătea un vânt de seară subţirel, pe ulicioară ca un plânset în suspine.
Dar Salvarea nu mai vine...
Rică s-a lăsat pe vine şi s-a-ntins pe îndelete rezimat de un părete.
Craii toţi, de bucurie, se făceau că îl îmbie: - "Vrei Rică, să joci barbutu?" Dar el tot făcea pe mutul. - "Spune bă, tot te mai doare?" El tăcea cu ochii-n zare.
Una, când a dat să-l frece, a ţipat - că era rece!
Şi când a venit Salvarea din el mai ardea... ţigarea.
Cântă-l ghiers, lacrimă pică peste inimă voinică!
Plânge-l inimă amară că s-a dus în primăvară ca o apă d-a uşoară şi ca fumul de ţigară!
Cântă-l ghiers şi du-l departe pe Rică - fante de Moarte!
Vă mulțumim că ați vizitat site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Dacă aveți întrebări sau nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!
