”A fost odată ca niciodată un pește visător, dar oarecare, cenușiu, chiar cam urâțel, din cauza ochilor bulbucați. Printre atâția pești emo, scene, punk, hippie, cool, el nu avea nicio calitate. Era...peștele fără calități. În plus, spre deosebire de alții, care umblau în clanuri mari, în bancuri și găști peștești, el era un biet orfan. Se pierduse de familia lui când nici nu făcuse bine ochi, nu-și mai amintea nimic. [...]

Orice copil de pește, ca orice copil de nepește, are niște modele în viață. El nu și le găsise totuși printre ai lui, ci în cu totul altă parte, la păsările cerului. [...]

Atât de mult și-a dorit peștele cenușiu să fie pasăre, încât și-a înălțat dorințele spre Mama Natură. Când nu mai spera nimic, a simțit cum înotătoarele pectorale cresc, și cu ele, o dorință uriașă de a se arunca spre prăpastia cerului, în sus. Într-o bună zi, își luă inima-n dinți, tot avântul și ... țâșni, tăie straturile de apă până la suprafață, înaintă destul de mult pe cărarea lichidă, șerpuindu-și coada cea puternică. Apoi urmă...desprinderea.”



Menționează tipul de narațiune din acest text, selectând un pasaj prin care să-ți susții răspunsul.