Toamna
Venise toamna și odată cu ea pădurea parca era pictată in nuanțe ruginii cum rar îți este dat sa vezi in viața.
Plimbarea prin pădure îmi încânta privire, era ceva spectaculos, magic, parca un pictor ar fi pictat totul in jur fără sa-i pese ca rămâne fără culori.
Deodată un vânt jucaus trecu pe lângă mine ridicând in zbor frunze colorate care dansau precum niște fluturi. M-a copleși un sentiment de Tristețe văzând animalele care munceau de zor , pregătindu-se pentru iarna.
La un moment dat in spatele meu se auzi o creanga rugându-se, inima stătea sa-mi iasă din piept, nu aveam curaj sa-mi întorc capul sa văd cine este. Știam ca sunt singura , nu m-a așteptăm sa m-a întâlnesc cu cineva.
Am prins curaj, deși nu știam ce voi vedea? Îmi transpirat mâinile , picături de apa îmi acopereau fruntea, in mintea mea se derulau imagini cu ursi, lupi ....
Mi-am făcut curaj, am întors capul și era câinele bunicilor care ieșise după mine . In acel moment m-am bucurat cum nu o făcusem poate niciodată , l-am mângâiat și mi-am continuat plimbarea împreuna cu el, simțindu-se-m-a in siguranța!
