C
fluturi din biblioteca ta, ascultă fornăitul acestor armăsari inaripati. Fiecare arde
de dorinţa să te transporte, lopătând din zeci și sute de aripi, in tot atâtea spații și
timpuri mirifice
Filmele sunt si ele fluturi, ca și fotografiile sau jocurile pe computer, care te atrag
atât de mult. Dar sunt fluturi cu o singură aripă. Mai eficiente* și mai directe, dar
nu atât de fabuloase. Orice copil ar prefera să zboare pe un fluture uriaș, cu aripile
colorate carnavalesc, decât cu deltaplanul. Filmele au căpătat abia de curând a treia
dimensiune, pe când cărţile au sute de dimensiuni, şi asta de patru mii de ani încoace.
Filmele nu au încă atingere, parfum, vibraţie ca şi atâtea alte senzaţii pe care nici nu
le putem numi, dar care toate formează trupul viu al viețuirii noastre in lume.
Dar, mai ales, o diferenţă uriaşă există între aripile cărții și aripa filmului sau a
fotografiei: privind un film, vezi imagini străine şi la fel pentru toţi privitorii. Citindo
carte, priveşti în tine însuţi. Nimeni, niciodată, n-o să citească scrierile citite de tine.
Zece oameni care citesc aceeași carte citesc de fapt zece cărți diferite. Dacă autorul ei
scrie undeva ,,era seară“, cei zece cititori îşi vor închipui zece seri diferite, seri traite
de ei şi numai de ei. Căci fluturele cu care zbori ești întotdeauna tu însuţi.
Îmi amintesc prima carte citită de mine, pe când nu aveam încă opt ani. Era o carte
mare, care mă acoperea aproape în întregime, ca un cort multicolor, pe când o citeam
în pat într-o seară de primăvară. Lumina de pe pagini venea de pe fereastra enormă a
camerei mele. Paginile se luminau și se-ntunecau pe măsură ce norii alunecau pe cerul
tot mai cafeniu spre asfințit. Trecea din când în când un tramvai. Un oraş nesfârşit se
revărsa dincolo de fereastră.
Era o poveste despre o fetiţă care se născuse cu trei inimi de schimb: una de cristal,
una de fier și una de plumb. Cu cea de cristal a fost veselă și fericită. Inima de fier
a ajutat-o apoi, când a crescut, să îndure neliniştile vieții, iar inima de plumb a fost
grea
din
cauza bătrâneţi. Dar când a sosit sfârşitul, a descoperit că inima ei se trans-
formase într-o inimă de copil și, atunci când şi-a dat ultima suflare, în altă parte s-a
născut o fetiţă... Nu-mi amintesc povestea în toate amănuntele. Mai curând țin minte
cartea, mare și plină de ilustrații. N-am mai găsit-o apoi niciodată, poate pentru că nu
i-am ținut minte titlul și cu atât mai puțin autorul. Degeaba am răscolit librăriile şi
internetul: nicăieri n-am mai întâlnit povestea fetiței cu patru inimi. Cartea aceea de
demult, care m-a umbrit ca un cort timp de multe după-amiezi, a fost primul fluture
pe care l-am îmblânzit şi l-am făcut să zboare pentru mine.
De-atunci am simţit falfâitul multor pagini desfăcute larg peste lume. Dar am fost
uimit să-nteleg că toate poveștile, sute și sute, pe care le-am citit mai târziu, romane şi
legende și peripeţii
, se leagă, prin subţiri şi rezistente fire de mătase, de această primă
poveste citită în anii copilăriei.​