Puştiul cu tricoul Spaniei auzi sunetul din ce în ce mai aproape, dar nu se sinchisi. Nu văzu dacă era Salvarea, Poliția sau maşina pompierilor și nu-și dădea seama de unde venea. Fugi mai departe, apropiindu-se de podul de piatră refăcut după inundații. Mai avea de trecut doar pe la capătul străzii cu cinematografe, unde starurile de modă priveau lumea din afişe. Băiatul ţinu ritmul şi se pregăti de traversare. - OOOOAAAUUUU!!! OOOOAAAUUUU!!! 0000AAAUUUU!!! Sub ochii măriți ai lui Marius, hoțul de ciocolată din film apucă să facă trei pași înainte ca sunetul acela ca un vaier nervos să se audă din nou. De data asta, și mai tare. Puștiul văzu maşina apropiindu-se și se opri ca hipnotizat. Își dădu seama că asta era. Avea să se stingă prostește, tamponat de vehiculul ucigaş, fără să se fi apucat să se înfrupte din pradă. -OOOOAAAUUUU!!!OOOOAAAUUUU!!!MOOOOAAAUUUU!!! MOOOOAAAUUUU!!! MEEEEAAAAOOOO!!! MEEEEAAAAUUUU! MIIIIAAAAUUUU!!! Marius se trezi lac de apă și căută din priviri sursa zgomotului. Întoarse capul spre dreapta și respiră adânc, ca la doctor. La câțiva centimetri de el, asumánd postura unei indignări enorme și zvâcnind nervos din coadă, birmanezul Smokey miorlaia revendicativ, exasperat și exasperant. Marius se uită în colțul camerei și văzu farfuria de plastic in care ar fi trebuit să se afle mâncarea motanului. Era linsă și sclipea de curățenie, de parcă n-ar fi fost folosită niciodată.
Vă mulțumim că ați vizitat site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Dacă aveți întrebări sau nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!