..Plecară, iar călătoria tinu trei zile și patru nopti, în care
timp micul călător nu inceta o clipă să se mire. Trei zile şi patru nopti
trăite în apele minunatului fluviu Parana faţă de care Padul părea
un pârâiaș oarecare, iar Italia, chiar de patru ori mai mare să fi fost,
și tot nu i-ar fi putut cuprinde cursul. Corabia înainta încet. Lupta
din greu cu acea nesfârşită intindere de ape. (...) Cu cât înaintau, cu
atât băiatul era mai speriat. Incepuse să creadă că maică-sa se afla
hăt- departe, taman la izvoarele lui, și că până acolo aveau să
plutească ani şi ani. De mâncat mânca de două ori pe zi câte un
codru de pâine şi o bucată de carne sărată, împreună cu marinarii.
Văzându-l atât de trist aceştia îl lăsau în pace și nu-i vorbeau
niciodată. [...]
Cum debarcară, sui spre oraș, cu traista în mână. Porni în căutarea unui argentinian
pentru care protectorul său din Boca îi dăduse o carte de vizită cu câteva rânduri de
recomandare. Intrând în Rosario, i se păru că intră într-un orașcunoscut. [...]
Rătăci mai bine de un ceas, luând-o când într-o parte, când într-alta, părându-i-se că se
întoarce în acelaşi loc. Dar până la urmă, tot întrebând pe unul şi pe altul, nimeri şi casa noului
său protector. Trase clopoţelul. În ușă se ivi un om voinic, cu părul blond şi fata aspră, care părea
să fie îngrijitor şi care-l întrebă repezit, cu accent străin:
- Pe cine cauţi?
Băiatul spuse numele protectorului.
- Boierul a plecat aseară la Buenos Aires, cu toţi ai lui.
Copilul rămase mut."​