Răspuns:
Era o dimineața de duminica, pleoapele mele erau lipte între ele, patul meu era asa moale ca și un nor abea pudrat cu zahar. Pe geamul meu se vedea cum soarele mangaie pământul amorțit.Stand în pat imi dădeam seama ca timpul a zburat ca un stol de rândunele. După câteva minute am observat ca lacrimile lui noiembrie în cep sa unde pământul încet cate incer.
Trebuia sa ma ridic din pat, m-am îmbrăcat și m-am uitat la lista care mi-a lăsat-o mama pe măsuță de cafea. Am ieșit afara, un vânt polar aduce mireasma de toamnă se simțea atât de bine. Uitându-mă pe străzi îmi imaginam cum toamna în caleasca ei sta îmbrăcată cu rochie tesuta cu fire de aur, era fermecător, mai aveam puțin pana la magazin dar când am văzut ca parcul e ca și un castel din basme nu ma puteam abține sa nu fac o poza iar frunzele plutesc ca niște bărcuțe în jurul meu iar frunzele se asejau jos și străluceau ca niște monezi de aur
Am ajuns la magazin de pe geamul transparent vedeam un salcâm care privește care oraș mantru ca o flamura, începuseră sa se scuture o ploaie albastra, am fugit repede acasă unde stăteam cu o ciocolată calda în mana și vedeam cum lacrimile lui noiembrie uda pamantul
