A asfintit lumina zilei înc-o data A serii negura pe mare se-întețește Vuieste in vântarea , vuieste vânt ! Frământa-te sub mine , ocean întunecat! Vad un liman îndepărtat: Pământ de miazăzi, de vraji pătruns . Purtat de zbucium, trist , ma vreau ajuns Acolo , de-amintiri hrănit, În ochi suiră lacrimi iar , pe fata Sa se prelinga . Sufletul arzând înghetată . Știtutul vis prin preajma-i risipit , Îmi amintesc iubirea pe-al vremii prag , Si chin și tot ce inimiii-e drag, Sfâșietoarea amăgire a nădejdii de-altădată. Vuieste in vântrea, vuieşte vânt! Frământă-te sub mine, ocean intunecat! Corabie, zbori spre depărtatele, liniştitoare Tărâmuri, dincolo de marea-nșelătoare, Dar nu spre ţărmul mohorât Al negurii, al patriei, Unde flăcările patimei Intâia oară le-am simţit Unde în taină muze imi zâmbiră, Unde furtuni aurore ofiliră
Vă mulțumim că ați vizitat site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Dacă aveți întrebări sau nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!
