Răspuns :
In pădure ,
Într-o zi însorită m-am gândit să mă duc Ca să mă plimb prin pădure.Mi-am luat bicicleta cu carnețelul meu ca sa Îmi desenez creaturile. Ajungând acolo am văzut foarte multe animale doar că erau la o distanță destul de mare.
Primul animal pe care l am observat a fost un iepuraș mic și drăgălaș pe care m am apucat sa ii stern pe foi!Al doilea animal observat a fost o căprioară nu am vrut să o desenezi am vrut doar să-i fac o Poza ca să-i admir mereu Frumusețea !Al treilea pasare observat a fost o bufniță care era așa de pufoasa Încât am vrut să o casă să locuiască în pomul din grădina mea!Al patrulea animal observat am fost o veveriță așa de roșcată încât i-am făcut o poză și am ajuns să o pictez!Toate aceste animale și păsări sunt așa de frumoase Încât nu mi-aș mai lua ochii de la ele!
Cam asta a fost sper ca te am ajutat

Vă mulțumim că ați vizitat site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Dacă aveți întrebări sau nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!