În padure
◇ Era târziu. Mergeam cu paşi nesiguri prin pădure, fiindcă m-am pierdut de grup. Nu mai avea rost să strig, fiindcă nu mă auzea nimeni. Inspir adânc, şi obosit mă aşez la poalele unui copac, încercând să judec ceea ce fac.
♧ Unde să o iau? Stânga, dreapta, să fug, să strig, ce să fac? ........ Ideea că nu voi mai ajunge acasă mă înspăimânta. Nu aveam semnal, de aceea nu puteam folosi GPS-ul.
Dintr-o dată, aud un foşnet din spate. Mă ridic apoi ca ars, încercând să surprind pe cineva în raza mea vizuală. Degeaba. Deja se întunecase de-a binelea. Când credeam că mi s-a părut ceea ce am auzit, din spatele copacului apare un urs ce nu pare prea binedispus. Imposibil ! În această pădure nu există urşi, cel puţin aşa a spus ghidul. Fără să mă mai gândesc, îmi iau picioarele la spinare, şi fug cât de repede pot. După un timp, mă opresc epuizat. Unde a dispărut ursul? Parcă s-a evaporat. Simt însă că cineva mă ia de mână. Tresar.
— Aici eşti ! Te-am căutat peste tot ! spune şeful ghidului.
— M-aţi speriat ! Mă bucur că m-aţi găsit.
— M-a urmărit un urs. Nu aţi văzut ?
— Ce urs? Ţi-am spus că aici nu sunt urşi.
☆ Mă bate încurajator pe umăr, şi mă ghidează către casă. Dar tot drumul mă gândeam la ursul misterios...
