Atunci cand privesc aceasta pictura, un amalgan de sentimente imi circula prin minte. Cladirea impunatoare, intunecata si sumbra, este intr-un contrast-as putea spune- perfect, cu lumina asfintilui. Ador felul in care pictorul a reusit sa puna in centrul imaginii ideea de autoritate a cladirii fata de micuta gondoliera si de carmuitorul acesteia. Culorile reci pe care le-a folosit pictorul dau impresia de raceala, de o lume scaldata in intunerit dupa ce soarele se duce, incet, pe linia orizontului. In timp ce Luntrasul se uita melancolic si lipsit de putere cum soarele il paraseste, intunericul pune stapanire pe esenta acestuia si il acaparraza incet, incet. Turnurile cladirii, ascutite, seamana cu inchisorile unor demoni ce asteapta ca soarele sa apuna, pentru a putea iesi din barlogul lor si a
