Răspuns :
Răspuns:
După înfrângerea din primul război cu Traian, Decebal a respectat o perioadă înțelegerea cu Roma, dar la scurt timp după aceea a început să incite la răscoală triburile învecinate și să pustiască coloniile romane de dincolo de Dunăre. Traian, cunoscut pentru caracterul său optimist și întreprinzător, și-a adunat încă o dată forțele în 105 d.Hr. pentru un al doilea război împotriva Daciei.
Cel de-al doilea război a implicat mai multe lupte care au provocat pierderi însemnate. Armata romană, aflată în fața a numeroase triburi aliate cu Decebal, nu a reușit să obțină repede o victorie decisivă. Multe orașe aflate de-a lungul Dunării care au fost fortificate de către armata romană erau asediate de daci. În fruntea armatei romane s-a aflat și Traian în bătăliile din Dobrogea. Traian a stabilit cartierul general al armatei romane in localitatea Drobeta.
Un asediu asupra capitalei Sarmizegetusa a avut loc la începutul verii anului 106. Dacii au respins primul atac, însă romanii au distrus apeductele capitalei dace. Orașul a fost incendiat și, în final, Roma a triumfat ocupând Dacia. Decebal a fugit, dar a fost urmărit și ajuns din urmă. Acesta a preferat să se sinucidă în loc să fie capturat.
Datorită trădării lui Bicilis, un apropiat al regelui dac, romanii au descoperit comoara lui Decebal în râul Sargetia - estimată de Jérôme Carcopino la 165 500 kg de aur și 331 000 kg de argint. Ultima bătălie cu armata regelui dac a avut loc la Porolissum (Moigrad). Traian nu a acceptat condițiile de pace din tratatul de pace încheiat în urma primului război daco-roman, formulând alte preved
Vă mulțumim că ați vizitat site-ul nostru dedicat Istorie. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Dacă aveți întrebări sau nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!