Citește textul și realizează următoarele sarcini:
Ceaiul a fost plin de surprize. Lucien lua note după ce gusta din fiecare prăji-
tură și întreba necontenit (...), s-a rugat să-i fie îngăduit să privească mai de aproa-
pe costumul Maitreyiei, bijuteriile și ornamentele, și inginerul a acceptat cu humor,
aducîndu-și fata de mînă, căci Maitreyi se rezemase de fereastră, cu buza de jos tre-
murînd şi cu șalul căzîndu-i pe frunte. A fost o scenă neasemuită acel examen al
veștmintelor, acea cîntărire în mîini a bijuteriilor, urmată de exclamații și entuziasm,
de întrebări și răspunsuri transcrise stenografic de Lucien în carnetul lui de note, în
timp ce Maitreyi nu mai știa unde să se uite și tremura toată, palidă, înspăimîntată,
pină ce mi-a întîlnit ochii, și eu i-am zîmbit, și atunci parcă ar fi găsit un ostrov pe
care să se odihnească și și-a fixat privirile în ochii mei, liniştindu-se lin, fără spasme,
firesc. Nu știu cît a durat privirea aceea, dar ea nu se asemăna cu nicio privire întîl-
nită și îmbrățișată pînă atunci, și după ce a încetat examenul și Maitreyi a fugit iar
lîngă fereastră, ne-am sfiit amîndoi să ne mai privim, într-atît fusese de clandestină și
de caldă comuniunea noastră. (...)
Din greșeala nu ştiu cui, ceainicul s-a vărsat pe tavă și pe pantalonii lui Lucien, și
atunci toți s-au repezit să-l ajute, inginerul și-a pierdut calmul și a început să-și certe
familia, aspru, în bengali, iar Lucien se scuza în franțuzește, fără să izbutească să se
facă înțeles. Narendra Sen vorbi, în cele din urmă:
Scusez-moi! Ici votre place.
Fetele au alergat numaidecît să schimbe fața de mătase a fotoliului, și inginerul
continua să le certe, în timp ce noi doi nu ştiam ce să facem cu mîinile şi pe cine să
privim. (...) Conversaţia n-a mai durat mult. (...) Eu mă apropiasem de fereastră și
priveam în curte. (...) Și deodată, aud un rîs nestăvilit, contagios, un rîs de femeie și
de copil în același timp, care trecea de-a dreptul în inimă și mă înfiora. Plec mai mult
capul pe fereastră și atunci zăresc în curte, trîntit pe cele două trepte, trupul aproape
descoperit al Maitreyiei, cu părul în ochi. Cu brațele pe sîni, și o văd mișcînd din
picioare, cutremurîndu-se de rîs, în cele din urmă, repezindu-și papucii, cu o aruncă-
tură de gleznă, tocmai în celălalt capăt al zidului. Nu mă săturam privind-o, iar acele
citeva minute mi s-au părut nesfârșite.
(Mircea Eliade, Maitreyi)
1. Formulează trei întrebări cu referire la continutul textului.​