Răspuns:
Drum de poveste
Seară de noiembrie. Cerurile Moldovei odihneau aşezările şi sufletele tuturor. Cetatea Neamţului avea făcliile aprinse. Oaspeţi de samă găzduia.
Era domnitorul, Ştefan cel Mare ...
Eu mică priveam la marele domnitor. Om ales, om cu vorbă şi port de brav român, cu inimă caldă pentru neam şi ţară, cu inimă ... mâine în zori plecam la vânătoare de mistreţi. Cum va fi voi vedea, acum însă pleoape dădură a somn.
Zori reci, sănătoase haine în trupuri mici, mari şi ieşeam în tropote pline de vâltoare. Aşa, vom merge departe, până-n inima pădurii, unde cum ne-o fi norocul sau îndemânarea arcului întins.
Eu, alături în şa, de moş Nicolae, bătrân drag, ce m-a crescut la curtea lui Ştefan cel Mare. Voievodul s-a uitat spre noi şi ne-a zâmbit prin umbra dimineţii.
Paşii alergau, copitele dădeau aspră sărbă şi, aşa, începea vânătoarea.
Peste arcul pădurii, arcurile au întins cu putere şi jivina s-a prăvălit în geamăt.
Mi-am pus mâinile la ochi şi moş Nicolae m-a strâns la al său trup, spunându-mi: ,, tu ai vrut, dragă băiată!"
Cerul de noiembrie liniştea paşi, lăsând drum de-ntoarcere spre cetate. Vânat era din plin şi eu priveam cu ochi senini spre Ştefan cel Mare. Era cel mai minunat şi la-ntoarcere acasă.
Explicație:
Sper ca te-am ajutat. Mult noroc!
