👤

Sloganul Uniunii Europene este:

În unire stă puterea!

Unitate în diversitate!

Unde-s doi puterea crește!

repede va rog!!!!!!!
Cu ocazia Zilei Internaționale a Toleranței (16 noiembrie) fiecare om este îndemnat să se gândească la comportamentul său în relațiile cu cei din jur. Tu cum ai putea să dovedești toleranță în relațiile cu cei din jur?


Răspuns :

Răspuns:

Mottoul Uniunii Europene, „Uniţi în diversitate”, a fost folosit pentru prima dată în anul 2000.

Explicație:

Acesta arată că europenii s-au unit pentru a promova pacea şi prosperitatea, acceptând totodată să-şi deschidă spiritul către culturile, tradiţiile şi limbile atât de diverse ale continentului nostru

Lumea în care trăim se confruntă cu războaie, terorism, crime împotriva umanității, epurare etnică, discriminarea minorităților și a imigranților și cu o multitudine de alte abuzuri împotriva ființelor umane. Globalizarea însăși, în timp ce unește popoarele lumii, poate să ducă și mai mare teamă și la interiorizare. Și o dată cu teribilele amenințări la adresa vieții și dezvoltării planetei crește și potențialul de tensiune ce duce la intoleranță.

Noi știm cum să contracarăm aceste amenințări. Știm că mijloacele cele mai bune de care dispunem sunt: diversitatea culturală, munca pentru o dezvoltare durabilă și educația pentru toleranță și pace. Știm că, cei mai buni gardieni ai noștri sunt societatea civilă bine dezvoltată, atentă la drepturile omului și presa liberă și responsabilă.

Toleranța este respectul, acceptarea și aprecierea bogăției și diversității culturilor lumii noastre, felurilor noastre de expresie și manierelor de exprimare a calității noastre de ființe umane. Ea este încurajată prin cunoașterea, deschiderea spiritului, comunicație și libertatea gândirii, conștiinței și credinței. Toleranța este armonia în diferențe. Ea nu e doar o obligație de ordin etic; ea este, de asemenea, și o necesitate politică și juridică. Toleranța este o virtute care face ca pacea să fie posibilă și care contribuie la înlocuirea culturii războiului cu o cultură a păcii.

Nu judeca dupa etnii, tari si aparente. Fi mai bun cu ceilalti deoarece pana la urma cu totii suntem oameni