Mergea ariciul fluierând, se proptea uşurel în baston şi, dacă întâlnea o veveriţă, un iepure sau altă cunoştinţă, se apleca îndată, își scotea pălăria şi rostea: Vă salut cu stimă! sau Respectele melel, după împrejurare. Şi tocmai când fluiera mai fără grijă, se intalni cu un lup. Un pui de lup prost şi obraznic. -Brilmaräi lupul. Ce dihanie caraghioasă! N-am mai văzut aşa dihanie in viața mea. Cum te cheamă, piciule? -Arici răspunse ariciul. -Aşa? Ei, pân-aici ţi-a fost ariciule! Brr! Am să te mănânc... Ariciul îşi scoase cuviincios palária. -Và salut, dar fără stima! spuse el. N-am nimic impotrivă să fiu mâncat de un lup. Numai că... -Ha, ha ti-e frică! rase lupul. M-am obişnuit. Ori de câte ori vreau să mănânc şi eu, i se face frică celui pe care am să-l inghit. Cu toate astea, ştii, nu-i mare lucru. Te inghit atât de repede! Nici n-apuci să-ţi dai seama. (Vladimir Colin, Povestea ariciului intelept)
● Formulează o idee principală și o idee secundară din textul dat.
Vă mulțumim că ați vizitat site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Dacă aveți întrebări sau nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!