Niculăiţă Gropescu, feciorul lui neica Andrei Gropescu, din cătunul Manga, comuna Măgureni, e un băiat cu judecată, blajin la vorbă, măsurat la mişcări şi, nu ştiu cum să zic, dar sfios, ori prin urmare sfios.
În toate clasele primare, urmate la şcoala din Măgureni, a luat tot premiul întâi, spre bucuria şi măgulirea părinţilor. Că de! nu e lucru puţin, în ziua de Sâmpietru, în şcoala  împodobită cu flori, s-auzi că strigă de colo: „Premiul întâi cu cunună, - Gropescu Niculae" - să vezi pe domnul învăţător că-i pune peste perişorul lui negru cununa de merişor, pe domnul primar că-i dă un teanc de cărţi mângâindu-l şi apoi să pleci pe linia satului, tu, mama de-o parte, tatăl de alta, şi între voi feciorul vostru, în văzul consătenilor, care zic cu dragoste: „Să vă trăiască şi la mai mare!“
La sfârşitul şcolii, domnul învăţător Irimescu a zis că e păcat că aşa băiat cu tragere de inimă la învăţătură să nu meargă mai departe... Dar, lipsa de mijloace, îndemânarea băiatului la dulgherie şi teama părintelui de pierderea acestui ajutor de mare preţ ... şi a rămas Niculăiţă acasă, la munca câmpului.
De părut rău, lui nu i-a părut, că-i plăcea şi munca la câmp şi mai ales dulgheria... La câmp, când păzea boii cu alţi băieţi de seama lui, se juca şi el cu ei; dar mai drag îi era să se răsleţească de-o parte şi să se uite cu băgare de seamă la ierburi şi la lighioni. El era cel care îi învăţa să scoaţă din găuri păianjeni şi greieri cu un glonţişor de ceară legat de aţă.
Şi au trecut aşa an peste an, în totul şase, şi a ajuns acum flăcău de şaptesprezece ani, frumos şi aşezat, dar sfios... La dulgherie acum se pricepe bine. Stâlpii care stau grămadă sub şopron, pentru ulucile din faţă, pe care, dacă i-o învrednici Dumnezeu, le ridică la anul - el i-a făcut: cosoroaba de la prispă, care putrezise la un cap, el a înlocuit-o... Minune, nu altceva!...
Dar amărăciunea lui Niculăiţă a izvorât şi din firea lui iscoditoare, deosebită de firea celorlalţi... 
Într-o zi, cum sta pe un scăunel, crestând un băţ cu briceagul, văzuse în stratul de mărar de lângă dânsul pisica lor, pe brânci, la pândă după un stol de vrăbii, care, la patru-cinci paşi de ea, ciuguleau pe jos, ciripind, nişte mălai risipit. Uitându-se cu luare-aminte la pisică, o văzuse căscând puţin gura şi o auzise lămurit făcând din gâtlej ca vrăbiile... Seara a povestit la poartă cele văzute şi auzite...
-  Cum le vezi şi le auzi numai tu pe toate, mă Niculăiţă? a întrebat moş Grigore zâmbind... o să-ţi scornească lumea o poreclă. O să te pomeneşti odată cu unul: „Niculăiţă Minciună”, şi aşa o să rămâi... 
Şi n-a mai trebuit să se găsească altul, să-i scornească porecla proorocită de moş Grigore cu o povaţă părintească... „Niculăiţă Minciună” o să fie de acum încolo pentru tot satul... 
Şi azi aşa, mâine aşa, dojana părinţilor pentru vremea pierdută degeaba „după prostii şi după gângănii”, neîncrederea unora, batjocura altora au închis inima băiatului şi l-au făcut tăcut şi sfios...


Scrie o compunere, de minimum 150 cuvinte, în care să caracterizezi personajul principal al fragmentului dat. În compunerea ta, trebuie:

să numeşti două mijloace de caracterizare a personajului ales;

să ilustrezi patru trăsături ale personajului cu exemple adecvate, selectate din fragmentul citat;

să respecți structura specifică tipului de compunere cerut;

să ai obligatoriu numărul minim de cuvinte precizat.

Va rog am nevoie de ajutor cat mai repede (Dau Coroana)

​