👤

Nici nu se oprise trenul, că Olguţa și sărise iute de pe scară, [...] cum sărea și dimineaţa din pat pe covoraș.
— Vai, Olguţa! vrei să mă îmbolnăvești? ţipă doamna Deleanu, alergând spre ea. [...]
În urma Olguţei se coborâră bagajele, [...] apoi domnul Deleanu [...]; după el, cu mișcări liniștite și ochi mari [...], privind și respirând vacanţa, Monica.
— Îţi pare bine că ai venit la noi, Monica? o întâmpină doamna Deleanu, luând-o în braţe [...].
— Da.
Pălăria de pai, cu boruri rotunde și panglică neagră, [...] îi alunecă pe spate, atârnându-i de gât. Doamna Deleanu surâse părului descoperit: era auriu 
[...].
— Pfuuu! izbucni Olguţa, dând cu ochii de Dănuţ.
Șopti ceva la urechea Monicăi.
— Pfuuu! pufniră amândouă.
Deșteptat din posomorală și uitare, Dănuţ o măsură pieziș pe sora lui. [...]
Între timp, doamna Deleanu se urcase în trăsură.
— Bine, da’ cu mine nu vine nimeni?
— Eu, tante Alice, se oferi Monica. [...]
Picioarele Monicăi nu ajungeau până la podeaua trăsurii; atârnau. Totuși, nu și le legăna. [...] Și mâinile Monicăi pluteau liniștite pe genunchii împreunaţi. Numai vârfurile degetelor se ridicau uneori... și iar se lăsau, și iar tresăreau de emoție...
[...] Monica avea abia zece ani și purtase de trei ori haina de doliu, pe care copilăria ei o îmbrăcase acum pentru ultima oară, fiindcă de acum înainte nu mai avea pe nimeni... Rochia neagră, pentru moartea bunicii, i-o făcuse doamna Deleanu...
— Monica, ce culoare îţi place ţie mai mult?
Ochii fetiţei priviră grav pe doamna Deleanu. Prinzând privirea îndreptată asupra rochiţei de doliu, își plecă genele negre pe ochii de miere brună. [...] Lacrimi mari îi alunecară de-a lungul feţei... Mânuţele ei strânseră rochiţa ca pe o păpușă primejduită.
— Pui mic, pui mic, n-am vrut să te supăr!
Îi luă capul mâhnit pe genunchi, 
pentru a-i murmura descântecul cu vorbe dulci, inventat pentru durerile copiilor și-ale îndrăgostiţilor. [...]
— Iartă-mă tante Alice, n-am să mai fac!... Îmi place albastrul, șopti Monica. [...]
Drumul de foșnete și de miresme ducea spre cerul apropiat − cu părul auriu, cu obrajii palizi, cu cozile pe spate, cu mâinile împreunate − pe Monica.


Realizați caracterizarea Monicăi in cel putin 200 de cuvinte. URGENT!!!



Răspuns :

Răspuns:

Monica este o fata timida si dulce . Era cuminte. Doar o copila de abia zece ani . Avea parul ca aurul cu obrajii palizi cu o palarie de paie cu boruri rotunde.Era scunda atat de scunda ca nu-i ajungeau piciorușele la podeaua trasurii , dar nu le lagana o dulceata de copil. Avea niste ochii profunzi ,nu mai purtase rochia de doliu pana atunci decat de trei ori ,nu era prea fericita caci ramasese singura .. E o copila educata daca se poate sa nu isi arate tristețea . Dar cat de puternică incearca sa fie in inima ei zace multa tristete si amar .

Răspuns:

Personajul Monica din opera "la medeleni volumul 1" de ionel teodoreanu este creionata in text prin mijloace directe adica naratorul o caracterizeaza si mijloace indirecte prin gesturi.

Citatul ce ne arata mijloacele directe este " Cu parul auriu, cu obraji palizi, cu cozile pe spate, cu mainile impreunate" iar citatul ce ne arata mijloacele indirecte este " Ochi fetitei privira grav pe doamna Deleanu si manutele ei stransera rochita ca pe o papusa primejduita".

Sper ca te-am ajutat! Succes!

Explicație:

1

Vă mulțumim că ați vizitat site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Dacă aveți întrebări sau nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!


En Learnings: Alte intrebari