Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din
fragmentul dat.
Prin geamurile petecite se strecoară leneșe cele din urmă tremurări ale
amurgului. Lumina ruginie pătrunde în casa din ce în ce mai cernită, umplând
odăița cu umbre deșirate.
În vatră flăcările roșcate pâlpâie domol, se preling ca niște limbi de șarpe în
jurul ceunașului funinginit, în care apa de mămăligă hohotește înăbușit. Adieri
răcoroase rătăcesc pe sub pereții coșcovi, se furișează înăuntru și-nvălmășesc,
câte-o clipă, jocul blajin al focului...
Pe prichiciul cuptorului, moș Costan șade pipernicit și tăcut, cu priviri pribege,
cu gânduri cine știe unde. În fața lui, Ileana, o fetișcană ca un bobocel înrourat,
răsucește repede-repede firul subțirel de in.
— Spune, tăticule... mai spune! bâlbâie fata cu glas moale, care, în liniștea
înserării, răsună întocmai ca un fâșâit ușor de aripi.
Barba bătută de brumă a moșneagului tremură o clipă. Se uită galeș, pe sub
gene, la Ileana, pe care lumina trandafirie a flăcărilor o învăluie într-o haină
scumpă din povești, apoi, cu glas lin, cu ochii închiși, parca-ar citi în carte
vremile trecute, începe:
— ... Uite... era fetișcană, ia, așa ca tine. O guriță cât o cireașă coaptă și doi ochi
albaștri cum e cerul când e mai limpede. Și cum râdea, cum râdea! Îți fura inima.
Liviu Rebreanu, Cântecul iubirii
va rog, e urgent!!!!!