Răspuns:
Peisajele și portretele de copil, naturile moarte și compozițiile sale erau deja foarte cunoscute, ele toate fermecând prin autenticitatea lor, prin realismul lor de o factură unică la noi, care coabita cu un lirism propriu lui, prin forța evocatoare. Cunoștea bine peisajul european al artelor vizuale, așa cum știa și arta de a emoționa prin pictură. „Fetița pădurarului”, „Catiușa lipoveanca”, „Cusătoreasa”, „Soția artistului”, „Femei sărace la cimitir” și, pe de altă parte, „Vas cu trandafiri”, „În mahala” sau „Vatra” sunt câteva lucrări grație cărora pictorul, atât de impresionat de opera lui Ștefan Luchian, avea să rămână posteritate.
Ochii de copil ai lui Tonitza sunt unici, susțin la unison criticii și istoricii de artă. De la munte sau din satele arse de soare ale Dobrogei, copiii din pânzele sale continuă să-și privească trist privitorii în muzee sau case particulare. Femeile din saloane sau surprinse la muncile câmpului, ființele acelea fragile care se ascuns în spatele privirilor, continuă să transmită aceleași întrebări din ramele în care-și trăiesc viața veșnică. Într-o mulțime de tablouri de diverse dimensiuni, natura continuă să se dezvăluie, în eternitatea și în strălucirea ei, în umbrele și mai ales în luminile ei, atât de adesea insuportabilă.
Coroana ?
