Iepurele îl întâlni pe arici şi-i spuse:

     – Toate le ai frumoase, ariciule, numai picioarele ţi-s strâmbe şi se cam împleticesc.
Ariciul se supără:
-Degeaba râzi, picioarele mele cele strâmbe sunt mai iuţi decât ale tale cele drepte. Să trec numai o clipă pe-acasă şi-apoi să ne luăm la întrecere!
Ariciul trecu pe acasă şi spuse nevesti-si:
-Am avut o neînţelegere cu iepurele şi vrem să ne luăm la întrecere, ca să se vadă care dintre noi aleargă mai repede.
– Se vede că ţi-ai ieşit din minţi, îi spuse aricioaica. Cum o să te iei la întrecere cu iepurele? El e iute de picior, iar labele tale sunt strâmbe şi parcă tocite.
– O fi el iute de picior, dar eu sunt mai iute la minte – spuse ariciul. Iar tu să faci ce ţi-oi spune eu. Hai la câmp.
Sosiră pe arătură, ariciul îi spuse nevesti-sii:
– Tu ascunde-te la capătul ăsta al brazdei, iar iepurele şi cu mine vom porni din capătul celălalt. Când iepurele îşi va fi luat bine avânt, eu o să mă întorc la locul de plecare, iar când va sosi el la capătul dinspre tine, ieşi de după brazdă şi spune-i: „De când te aştept!” N-o să te poată deosebi de mine şi va crede că sunt eu.
Când iepurele îşi luă bine avânt, ariciul se întoarse la locul de plecare şi se ascunse. Iepurele sosi în goana mare la capătul celălalt al brazdei: şi ce să vezi?! – nevasta ariciului aştepta acolo. Când îl zări pe iepure, îi spuse:
– De când te aştept!
Iepurele nu o deosebi pe aricioaică de arici şi se gândi: „Mare minune! Cum de m-a întrecut?”
– Dacă-i aşa, spuse el, hai să mai alergăm odată!
– Hai!

Iepurele o luă înapoi cât putu de repede, ajunse la celălalt capăt, şi ce să vezi? Ariciul era acolo:
– Ehei, frate, abia acum ai venit, eu sunt demult aici!
„Ei, minunăţie! –  se gândi iepurele – doar am fugit straşnic, cum de m-a-ntrecut?”
1 Cine e vinovat pentru întrecerea provocată
2 Unde sa întrecut iepurele cu ariciul
3 Cand sa dus iepurele acasă
4 De ce a avut loc cursa
5 Cum era ariciul la minte​